Education in a Colorful Spectrum!

Despre TED

TED este marcă a conferințelor în care unii dintre cei mai importanţi gânditori şi activiști ai lumii sunt invitați să împărtășească domeniile în care sunt cei mai pasionați. TED definește misiunea sa ca “idei care merită să fie răspândite”.

“TED” vine de la Technology, Entertainment, Design, trei domenii largi care, în mod colectiv, ne modelează viitorul. Însă, evenimentul este mai amplu, prezentând idei care contează în orice disciplină. Participanți au numit-o “cel mai bun tratament pentru creier” și “o călătorie de patru zile în viitor”. Publicul divers (CEO, oameni de știință, filantropi, antreprenori), este aproape la fel de extraordinar ca şi speakerii, printre care amintim pe Bill Clinton, Bill Gates, Sir Richard Branson, Philippe Starck și Bono. Prelegerile, de asemenea, numite TED Talks, acoperă o gamă largă de subiecte, inclusiv ştiință, artă şi design, politică, educație, cultură, afaceri, probleme globale, tehnologie, dezvoltare și divertisment.

Mai mult de 2000 de discuții TED sunt oferite spre vizionare gratuit pe www.TED.com. Din aprilie 2009, prelegerile au fost vizionate de peste 100 de milioane de ori, de mai mult de 18 de milioane de oameni. Idei care schimbă lumea: Ideile de pe TED.com sunt puternice. Vorbitorii noștri gândesc măreț -prezic și modelează viitorului tehnologiei, crează și implementează soluții ingenioase la problemele globale, și inovează în afaceri, știință, tehnologie, design și arte.

Pe TED.com, acești gânditori și pionieri găsesc o platformă de a-și împărtăși ideile, a-i inspira și pe alții și de a cataliza schimbări uimitoare în fiecare colț al lumii. Un nivel extraordinar de implicare: vizionarea unui discurs TED nu este un act pasiv – este începutul unei interacțiuni profunde cu o idee îndrăzneață.

Despre TEDx = eveniment organizat în mod independent

În spiritul ideilor care merită răspândite, TEDx este un program de evenimente locale, organizate independent, care aduc oamenii împreună pentru a împărtăși o experiență asemănătoare TED. La un eveniment TEDx, TEDTalks și în direct speakerii stârnesc discuţii profunde și conexiuni într-un grup mic. Aceste evenimente locale, organizate independent sunt marca TEDx, unde x = eveniment TED organizat independent. Conferința TED oferă o orientare generală pentru programul TEDx, dar evenimentele individuale TEDx sunt auto-organizate. (Sub rezerva anumitor reguli și regulamente.)

TEDx este un nou mod creativ de a aduce TED în lume. Programul TEDx permite comunităților din întreaga lume să-şi creeze propriile evenimente independente. Sub o licență TEDx, gazdele organizează propriile programe, combinând speakeri cu videouri TEDTalks.

Lansat în martie 2009, TEDx este cel mai nou și cea mai extinsă inițiativă TED. În primul an, mai mult de 200 de evenimente TEDx au fost organizate de către persoane fizice pasionate, ajungând astăzi la peste 1000 de evenimente TEDx.

TEDx Galaţi ED

Evenimentele ED oferă oamenilor din comunităţile locale oportunitatea de a discuta despre viitorul EDucaţiei, împărtăşind în acelaşi timp ideile cu comunitatea globală TED.

TEDxGalaţiED este un eveniment prin care aducem laolaltă modele educaţionale de succes din ţară cu persoane care sunt interesate de subiectul educaţiei din România. Rezultatul se va reflecta în viitorul educaţiei prin implicarea fiecăruia în dezvoltarea de noi initiative.

Tema evenimentului este: Education in a Colorful Spectrum, prin care vom evidenţia aspectele pozitive şi inovative ale educaţiei prin intermediul proiectelor, metodelor şi oamenilor care produc schimbări remarcabile în România.

Conferinţa se va desfăşura pe data de 21 februarie 2015 – pe durata întregii zile – fiind împărţită în patru blocuri de sesiuni.

Pentru ca evenimentul să fie posibil, taxa de participare este de 100 lei.

CULORI PERSONALE

Subliniem importanţa educaţiei pe parcursul întregii vieţi. Vom înţelege împreună, în cadrul acestui bloc de sesiuni că, pe toată durata vieţii, fiecare are un rol foarte important în dezvoltarea personală, cât şi în dezvoltarea viitorilor lideri ai societăţii, aceştia fiind acum tinerii. Această creştere a noastră poate fi îndrumată cel mai bine prin auto-educaţie, coaching şi artă.

CULORI PENTRU GRUP

Subliniem importanţa comunităţilor. Vom înţelege împreună care este puterea unei comunităţi, cum putem să construim una, cum o putem menţine şi care sunt activităţile pe care le putem desfăşura pentru a deveni funcţională.

CULORI PRIN PRISMA DE CRISTAL

Subliniem importanţa inovării în educaţie. Vom înţelege împreună cum putem inova şi cum putem construi modele alternative de succes. Vom analiza diferite tipuri de învăţare din cadrul unor ONG-uri în care se pun în practică diferite programe de educaţie, care au rezultate pozitive şi de impact.

UN CURCUBEU LA ORIZONT

Subliniem importanţa nevoii de a îmbunătăţi sistemul educaţional actual. Vom înţelege împreună care sunt modalităţile prin care se poate îmbunătăţi atât calitatea sistemului educaţional, cât şi a modului de livrare a informaţiilor necesare dezvoltării personale. Această schimbare în tehnicile tradiţionale poate reprezenta un prim pas, astfel încât, sistemele alternative să devină cele formale.

Vorbitori

Simona David-Crisbăşanu

Simona


A început ca jurnalista la Mediafax şi Adevarul şi a ajuns, după câţiva ani, în mediul corporatist. Totodată, este fondatoarea unui O.N.G. şi iniţiatoarea unor proiecte educaţionale: “Împreună cu câţiva prieteni, în 2011, am fondat Asociaţia ROI, care dezvoltă şi susţine proiecte educaţionale şi culturale”.

În cele din urmă, în februarie 2012, a început proiectul Zburd – "Educaţie prin coaching”. Zburd a demarat după ce m-am perpelit mai mult de-un an ca să găsesc un mod de a face disponibile principiile de coaching profesorilor. În acest proiect, o echipă de coachi voluntari, sprijină cinci licee care au avut rezultate slabe la BAC în 2011 să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă: de la abseinteism, la disciplină şi lipsa de motivaţie sau de încredere”.

Ştefan Pălărie

Ştefan


A absolvit în 2003 Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, specializarea Cibernetică. A fost 4 ani membru AIESEC Bucureşti şi un an în AIESEC Belgia, a lucrat la DHL, Procter&Gamble, IBM, Interact şi a urmat master-ul de Comunicare managerială şi resurse umane din cadrul SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative) participând la multe conferinţe şi cursuri de dezvoltare personală.

În 2009 a fondat Școala de Valori - un ONG Educațional care contribuie la construirea oamenilor de caracter de mâine în rândul adolescenților de astăzi ai României. În doar 5 ani de activitate, organizația a pus la dispoziția a peste 20,000 de beneficiari experiențe de devoltare personală și de formare a caracterului.

Discursul susţinut de Ştefan este despre inovaţia în educaţie adusă de “Şcoală de Valori” în societatea românească.

Andrei Popescu

Andrei


Este coordonatorul departamentului de comunicare din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale – A.N.P.C.D.E.F.P. A urmat Facultatea de Studii Economice în Limbi Străine din cadrul Academiei de Studii Economice, iar apoi masteratul de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.

A început să lucreze în agenţie în 1999, imediat ce a terminat facultatea, fiind primul lui job cu normă întreagă. Înainte a mai lucrat sezonier într-o agenţie de turism şi a fost implicat ca voluntar în două organizaţii non-guvernamentale.

Maximilian Dobrescu

Maximilian


De mic visam să devin fotbalist profesionist. Am făcut junioratul la F.C. Braşov, însa m-am accidentat cu puţin înainte să fac pasul la seniori. Am renunţat la fotbal şi m-am înscris la facultate - marketing la ASE. Acolo am descoperit VIP (Voluntari pentru Idei şi Proiecte), organizaţie căreia îi dedicam mare parte din timpul meu. Am organizat o şcoală de marketing pentru studenţi în primul an, iar în al doilea am coordonat un proiect intern. Între timp m-am înscris şi la Universitatea Alternativă.

Dupa 3 ani petrecuţi acolo, s-au întâmplat două lucruri: 1. Mi-am dat seama că educaţia este proiectul în care merită sa-mi investesc timpul şi energia. 2. M-am reconectat la pasiunea mea pentru sport.

Cred că sportul este o platformă folosită la mai puţin de 30% din potenţialul său, iar de un an şi jumătate caut să integrez lecţii despre caracter în fiecare antrenament pe care îl fac cu copiii. Este motivul pentru care îmi place să spun despre mine că sunt un educator pe terenul de sport şi nu un antrenor.

Jean-Baptiste Manitou

Jean-Baptiste


Se auto-intitulează ca fiind Şaman. Este specializat în tehnici şamanice străvechi şi instruit în Franţa pe muzicoterapie, având o experienţă de 12 ani în acest domeniu. În prezent lucrează pe muzicoterapie cu consumatori şi seropozitivi.

Prin intermediul instrumentelor de percuţie – sud-americane, africane, asiatice, geto-dacice – acesta ajută participanţii din cadrul atelierelor sale să se dezvolte personal şi să se autocunoască, aceasta fiind o modalitate inedită de educaţie nonformală.

În cadrul conferinţei, Jean, ne va surprinde plăcut printr-o demonstraţie spectaculoasă de drumming.

Corina Puiu

Corina


Este Cofondator Teach for Romania şi Director de training şi suport. Coordoneză echipa de tutori coordonatori şi, deocamdată, prima generaţie de profesori Teach for Romania - 18 la număr. De asemenea, este şi Director de Marketing si PR. Este profesionistă cu experienţă de 16 ani în coordonarea programelor strategice şi start-up-uri de business în companii e-retail, telecomunicaţii şi consultanţă de management în România. A lucrat în Vodafone Romania, unde, a coordonat o echipă de oameni faini cu care a creat Vodafone Mobile Payments – sistem cu care, Vodafone Global a intrat pentru prima data în Uniunea Europeana. Nu în ultimul rând, a coordonat ca Program Manager şi Senior Project Manager programe strategice pentru TELEKOM, a fost Senior Consultant la Ensight Management Consulting, a performat ca Director de Marketing pentru All Publishing House şi a condus ca Manager General una dintre companiile din RTC Holding.

Corina a fost activă într-o serie de organizaţii comunitare. A urmat cursurile unui Master în Comunicare şi PR în cadrul S.N.S.P.A. Bucureşti, este licenţiată în Sociologie la Universitatea Transilvania din Braşov, iar în prezent urmează un MBA la Maastricht School of Management.

În cadrul conferinţei, Corina, ne va explica cum inovează educaţia, programul oferit de către Teach for România.

Violeta Maria Caragea

Violeta


Este pasionată de ştiinţele educaţiei şi învăţământul superior. Dar, și mai mult, de învățare. A studiat educația timp de 14 ani - începând cu liceul pedagogic (Școala Normală "Ștefan Velovan" din Craiova) și terminând cu Școala doctorală de Științe ale Educației a Universității din București. A predat științele educației timp de 5 ani în Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic din Academia de Studii Economice din București.

În anul 2012 și-a dat demisia de la ASE pentru a putea contribui mai mult la creșterea proiectului la care visa încă din 2007 cu cei 2 prieteni cu care a co-fondat programul Universitatea Alternativă. Rolul ei acum în organizație este de designer de învățare socială, contribuind în special la programul de consiliere pentru autonomie în învățare, la creșterea capacității organizației și la dezvoltarea comunităților de practici ale Universității.

În cadrul evenimentului, Violeta ne va prezenta un model alternativ de educație superioară, ce susține transformarea tinerilor care își asumă un rol activ în transformarea societății.

Vlad Dumitrescu

Vlad


Adult, angajat, participant, formator, facilitator, animator, practician, spectactor, non-actor, evaluator, manager, organizator. Mai multe ipostaze pot definii aceeaşi persoană însă cu siguranţă toate acestea o modelează şi o definesc. În acest sens, Vlad este o persoană implicată de mai bine de 15 ani în organizaţii guvernamentale, interguvernamentale şi neguvernametale din ţară şi din afara ei prin organizare de evenimente, management de proiect, administrare de fonduri, susţinere evenimente de formare şi facilitare. Pasiunea lui este lucrul în, cu şi pentru ONG-uri.

Aşa că se poate spune că este unul din acei oameni norocoşi care fac exact ceea ce le place. Crede cu tărie în potenţialul organizaţiilor de a pozitiva starea societăţii în general, şi a educaţiei în mod particular. Şi mai crede că şcoala (românească) poate beneficia şi de lucrurile de bine care se întâmplă în proiectele şi programele ONG-urilor. Sau mai bine spus cum se poate transforma şcoala la puterea ONG.

Florin Demian

Florin


Are 31 de ani si este originar din localitatea Arad. A absolvit în 2006 Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, specializarea Tehnologia și Controlul Calității Produselor Alimentare. În perioada 2006 - 2008 a fost bursier al Centrului Mediteranean pentru Înalte Studii Agricole din Chania, insula Creta, Grecia. În 2009 devine bursier al programului Schema Tinerilor Profesioniști iar in 2010 absolvent al programului de “Master în Administrație Publică” al London Metropolitan University. Actualmente lucrează ca manager public în cadrul Unității de Politici Publice din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Principalele arii de expertiză sunt reprezentate de planificarea strategică a ministerului, îndrumarea metodologică în ceea ce privește realizarea documentelor de poltică publică (planuri, strategii și propuneri de politică publică), precum și monitorizarea acestora, respectiv de implementarea standardelor de management.

Voluntariază în cadrul ONG-urilor, începând cu anul 2001. În cadrul Asociației Societatea Globală a Tinerilor Profesioniști Români - GRASP activează din 2010. A fost 2 ani la rând mentor în cadrul proiectului Mentorat pentru Succes. De asemenea face parte din echipa care a realizat Strategia de dezvoltare a GRASP pe termen mediu. A contribuit la realizarea unei prezentări privind viitorul capitalului uman din Romania, susținută la Banca Națională a României. Din 2014 este secretar genral al GRASP.

Coordonează proiectul Dear Romania din a doua jumătate a anului 2013. Îi place să joace șah, să cunoască oameni și locuri noi și este pasionat de numismatică, domeniu în care are deja 3 expoziții la activ în orașul natal, Arad.

Daniel Zărnescu

Daniel


Este antreprenor, trainer, autor şi marketer. “Ştiu să vând, să împachetez produse, să fac strategii de promovare; înţeleg mecanismele procesului de vânzare. Văd marketerul drept un artist care ştie să comunice cu masele de oameni sau un “vindecător de suflete” – aşa cum îi place acestuia să se descrie.

Pe lângă faptul că a înfiinţat StepOut Publishing House, editura de carte psihologică românească, acesta deţine şi rolul de fondator al site-ului de antreprenoriat şi leadership construimimperii.ro, care are în prezent peste 25 000 abonaţi. Fiind interesat de potenţialul uman şi de excelenţa dobândită la nivel personal şi profesional, Daniel a dezvoltat proiectul MIB - Mentorship Internet Business - un program educaţional antreprenorial de 5 stele din România, devenind totodată una dintre cele mai mari comunităţi de antreprenori din ţară.

În cadrul evenimentului TEDxGalaţiED, Daniel Zărnescu ne va vorbi despre importanţa auto-educaţiei în viaţa personală a tinerilor şi adulţilor.

Dr. Steve O. Michael

Dr. Michael


is the Provost and Vice President for Academic Affairs at Arcadia University. His academic career includes assistant professor, associate professor, and full professor of higher education management.

While his administrative experience includes Vice Provost for Diversity and Academic Initiatives, Directorship of the Center for International and Intercultural Education and Interim Associate Deanship of Education at Kent State University. Dr. Michael was an American Council on Education (ACE) Fellow in 2000-2001 under the President of Carnegie Mellon University.

He also served part of his fellowship year under the Vice-Chancellors of the City University of London and the University of Bath in England. Steve Michael is a professor of higher education administration with a specialization in higher education finance and strategic management.

Dr. Michael’s research interest includes the application of business strategies to institutional management and entrepreneurial higher education. He has also published widely in most of the leading international and national refereed journals in the field of higher education on topics such as diversity in higher education, cost reduction analysis and financial constraints in higher education, presidency and trusteeship, academic program reviews and discontinuation, and marketing of higher education.

Marian Staş

Marian


În vârstă de 53 de ani, acesta a absolvit Academia Tehnică Militară, deţine o licenţă în matematică şi a absolvit la Universitatea Harvard (SUA) un program de masterat în administraţie publică, specializându-se în analiză, dezvoltare organizaţională şi leadership. În prezent, predă la Universitatea Bucureşti un curs de consultanţă de proces, coaching şi mentorat şi coordonează programul educaţional „Liderii Mileniului 3”.

De 13 ani, acesta predă şi la Universitatea Harvard în fiecare vară, timp de o lună şi jumătate, un curs de matematici aplicate în politici publice. În opinia sa, în România au existat două transformări istorice, de sistem, ale educaţiei – cea realizată de Spiru Haret (1890-1900) şi reforma comunistă (1945-1955) şi este momentul pentru o nouă transformare profundă a învăţământului.

Marea problemă a sistemului de învăţământ actual este aceea că funcţionează după un model inadecvat secolului actual, consideră profesorul.

Ana Răducanu

Ana


A făcut parte dintr-o multitudine de organizaţii de tineret, unde a ocupat diverse poziţii. A fost Manager de Relaţii Publice şi Ofiţer de Marketing în cadrul VIP Romania (Voluntari pentru idei şi proiecte). A fost Ofiţer de Comunicare şi Manager al proiectui Dear World: Romania în cadrul GRASP (Global Romanian Society of Young Professionals).

A făcut parte din ANOSR (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România). A fost Coordonator Regional în Parlamentului European al Tinerilor din România.

Ana este în prezent director al comunităţii “Restart în Educaţie”. Ea este responsabilă de organizarea întâlnirilor la nivel naţional, între membrii comunităţii. Împreună cu echipa RestartEDU, a pornit în 2012 o mişcare a oamenilor care pun umărul şi în România la transformarea educaţiei şi nu mai aşteaptă soluţii de la alții.

Îşi doreşte să devină un mediul fertil pentru cei care dezvoltă proiecte în educație, astfel încât să aibă acces la resurse de calitate, să învețe unii de la ceilalți, să creeze relații puternice dincolo de zona lor de confort și să lucreze împreună pentru construi educația la care visează.

Brought to you by:


Powered by



Premium



Sustainability



Media



Strategic


Agenda